Vasalitate
Vasalitatea (din franceză vassalité[1]) a reprezentat, în contextul sistemului feudal al Europei medievale, un raport de subordonare privată stabilit între un senior și un mare feudal sau monarh – în calitate de senior suzeran. Raportul presupunea asumarea unor obligații mutuale de tip civil sau militar datorate atât de către vasalul subordonat în schimbul anumitor privilegii (incluzând de obicei dreptul de stăpânire al unei feude), cât și de către seniorul suzeran.
Etimologie
Termenul românesc vasalitate este un împrumut din franceză, vassalité[1], care este un derivat al substantivului vassal.[2] Cuvântul vassal a intrat în franceză din latina târzie[2] / latina medievală[3], vassallus[2], iar acesta este derivat al substantivului vassus, „servitor”[2][4], cuvânt de origine celtică[2], *uasso-[5][6], „tânăr”, „scutier”, cf. gwas, „tânăr”, din limba galilor.[2]
Referințe
Bibliografie
- Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
- Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A. Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.
- Le Petit Larousse Illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007 ISBN 978-2-03-582502-5
- Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
- Norman Cantor, The Civilization of the Middle Ages 1993
- Michel Rouche, "Private life conquers state and society," in A History of Private Life vol I, Paul Veyne, editor, Harvard University Press 1987 ISBN 0-674-39974-9