Punta della Dogana

Punta della Dogana este situată între Canal Grande și Canalul Giudecca la capătul unei insule din sestiere Dorsoduro.^[1] Acolo se află una lângă cealaltă Dogana da Mar, Seminarul Patriarhal și Bazilica Santa Maria della Salute.^[2] Ea este în diagonală cu Piața San Marco.^[1]

Acest punct a fost folosit pentru andocare și operațiuuni vamale încă de la începutul secolului al XV-lea.^[2] Structurile temporare construite pentru stocarea mărfurilor și pentru birourile funcționarilor vamali au fost înlocuite cu Punta della Dogana, a cărei construcție a început în 1677.^[2]

Muzeul de artă este adăpostit în și în jurul clădirii Dogana da Mar.T^[1] A fost construită între 1678 și 1682 ca o clădire vamală.^[1] Stilurile arcadelor reflectă construcția în diferite epoci.^[2] În vârful clădirii se află statuile lui Atlas, construite pentru a reprezenta supremația Republicii Venețiene.^[1] Cei doi sclavi susțin un glob auriu pe care stă Fortuna lui Giuseppe Benoni.^[2] Statuia din secolul al XVII-lea este învârtită de vânt.^[2] Ultima renovare a clădirii a fost realizată de Alvise Pigazzi în 1838.^[2]

Clădirea a fost restaurată de către Tadao Ando din ianuarie 2008 până în martie 2009, lucrările fiind finanțate de François Pinault^[3], un miliardar și colecționar de artă francez.^[1] El a semnat o înțelegere de 33 de ani cu orașul Veneția.^[4] Clădirea era pustie de zeci de ani, după ce planurile de a o transforma în apartamente sau într-un hotel au eșuat.^[1] Exteriorul din cărămidă cu stucaturi al Dogana da Mar a fost restaurat fără adaosuri și este singura parte din structura originală stângă rămasă intactă.^[1] Imperfecțiunile cosmetice și stucatura au fost reparate, iar zonele șubrede au fost armate cu ancore din oțel inoxidabil, rămânând expuse vederii zonele cu căramidă vizibilă.^[1] Interioarele au rămas goale, fără tratament de suprafață, iar unele cărămizi au fost înlocuite.^[1] Încăperile împărțite în ultimele două secole au fost înlocuite cu săli paralele, rectangulare.^[1] Acoperișul a fost înlocuit cu un acoperiș similar cu frontoane din lemn și cu lucarne adăugate.^[1] Noile podele sunt confecționate din beton lustruit, fiind acoperite în unele locuri cu linoleum.^[1] Frank Peter Jäger a numit aceste suprafețe netede marca Ando, împreună cu corpuri de sticlă și oțel care intră în conflict cu neregulile brute ale pereților neterminați.^[1] El a adăugat că, pentru Ando, această combinație "simbolizează unirea trecutului, prezentului și viitorului", respectiv a clădirii, a arhitecturii sale și a artei din interiorul acesteia.^[1] Ando a vrut să facă intrarea de vest din plăci de beton, dar autoritățile orășenești s-au opus.^[1] În total, renovarea a costat 20 de milioane de euro.^[1] Exibart-ul Jacquelinei Ceresoli a descris clădirea ca având "suflet industrial și minimalist", cu pereți din cărămidă roșie.^[3]

Interiorul Punta della Dogana după renovare  Punta della Dogana, în locul în care se intersectează Dogana da Mar, Canal Grande și Canalul Giudecca Canal  Intrarea în muzeu

Complex-ul Elisei Carmichael a numit expoziția Prima Materia a celor aproximativ 80 de lucrări din Colecția Pinault de la Punta della Dogana un "spectacol obligatoriu de văzut" al Bienalei de la Veneția din 2013.^[5] Exibart-ul Jacquelinei Ceresoli a avut laude similare pentru spectacol.^[3]

Pinault i-a comandat lui Charles Ray o statuie pentru capătul Puntei della Dogana după primirea aprobării municipalității pentru a deschide muzeul.^[4] Ray a făcut un băiat înalt de 2,4 metri care ține o broască de picior proiectată ca o sculptură publică numită Băiatul cu broasca.^[4] Permisul pentru amplasarea sculpturii trebuia să fie negociat de patru ori pe an.^[4] Băiatul cu broasca a fost inițial învelit după deschiderea muzeului în iulie 2009, în urma unor proteste publice.^[4] Municipalitatea a mutat statuia la începutul anului 2013, înlocuind-o statuia cu o reproducere a felinarului aflat odinioară acolo.^[4] Purtătorul de cuvânt al primăriei a declarat că instalarea sculpturii era prevăzută să fie temporară.^[4] Ray a refuzat oferta de a muta sculptura la Palazzo Grassi, optând pentru a pune sculptura într-un depozit.^[4] Curatorul independent Francesco Bonami a scris în La Stampa că înlăturarea statuii a fost un gest de "lașitate administrativă", iar felinarul reprezenta "întunericul cultural".^[4][6]