Pornografie
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
Pornografie este un termen care desemnează o lucrare de artă, precum o scriere, un desen, o gravură, o sculptură, o fotografie sau un film, care prezintă scene explicite de act sexual special destinate a fi prezentate publicului[1] cu scopul excitării și satisfacerii sexuale prin masturbare sau contact sexual.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9a/%C3%89douard-Henri_Avril_%2813%29.jpg/220px-%C3%89douard-Henri_Avril_%2813%29.jpg)
În funcție de prevederile ei, pornografia se poate împărți în: pornografie hardcore (atunci când între actori se realizează penetrarea) sau pornografie softcore (definită prin lipsa vizuală a penetrării sexuale). Pornografia softcore conține în mod obișnuit actori nud sau seminud implicați în scene de erotism, fiind forma de artă care are o componentă erotică, dar este mai puțin grafică și intruzivă din punct de vedere sexual decât pornografia hardcore, definită de lipsa prezenței organelor genitale ale artiștilor implicați.
Etimologie
Cuvântul pornografie derivă din limba greacă πορνογράφος / pornografos având înțelesul de a scrie despre prostituate, fiind la rândul său compus din πόρνη /pórnê, cu înțelesul de prostituată și γράφω /gráfô, cu înțelesul de a picta, a scrie, a descrie. Cuvântul grec πόρνη /pórnê la rândul său provine dintr-un cuvânt Indo-European cu înțelesul a vinde, făcând referire directă la faptul că prostituatele își pun în vânzare trupul lor.
Istoric
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/d1/VenusWillendorf.jpg/190px-VenusWillendorf.jpg)
În timpuri preistorice se desenau sau se făceau statui cu caracteristice sexuale exagerate: sâni enormi precum Venus din paleolitic sau membre proeminente. Dar în acea epocă intenția acestor reprezentări nu era să excite sexual, ci să ceară fertilitate și recolte bune.
În India există temple hinduse clădite cu mai mult de 2500 de ani în urmă, care au cu decorațiuni în relief sau sculpturi ce arată perechi în momentul copulării. În China s-au descoperit desene și gravuri din epoca dinastiei Chin cu reprezentări din actul sexual. În ruinele cetăților grecești s-au găsit căni cu desene de perechi în momentul actului sexual. S-au găsit de la căni până la ziduri și texte cu o clară intenție erotică.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/bf/Sexual_scene_on_a_red-figure_tondo_of_a_kylix_by_the_Wedding_Painter.jpg/220px-Sexual_scene_on_a_red-figure_tondo_of_a_kylix_by_the_Wedding_Painter.jpg)
Ruinele cetății Pompei, în sudul Italiei, îngropată de o erupție vulcanică din anul 78 după Hristos, sunt ca o capsulă a timpului, care a permis contemporanilor să afla cum se distrau romanii. Resturile principalului bordel al orașului arată numeroase scene de sex.
Apariția creștinismului a transformat manifestările grafice ale sexualității într-un tabu, dar fără ca acestea să dispară cu totul. Ele au reapărut în timpul Renașterii sub o formă deschisă sau disimulată. Sculptura pe care a făcut-o Bernini reprezentând-o pe Tereza de Ávila o înfățișează pe aceasta într-o poziție pe care mulți o interpretează ca un extaz orgasmic. În concret, extazul mistic se consideră echivalentul spiritual al orgasmului fizic.
Pornografia, așa cum este cunoscută în ziua de azi, a apărut o dată cu apariția fotografiei. După puțini ani după ce Daguerre a inventat dagherotipia se făceau deja primele fotografii de nuduri și primele fotografii de perechi în momentul actului sexual. În Marea Britanie există o fotografie făcută în jurul anului 1890 care arată o femeie făcând felație unui bărbat, ceea ce ar fi prima fotografie pornografică dintr-o țară anglo-saxonă. Inventarea cinematografului a mărit producerea pornografiei, mai ales după al Doilea Război Mondial în Statele Unitele așa-numita revoluție sexuală a anilor 60 a permis ca tema sexualității să se discute mai deschis. O consecință indirectă a acestor schimbări sociale a fost creșterea producției grafice a materialului cu conținut erotic.
Impact social
Liberalizarea pornografiei nu a dus la creșterea numărului de violuri la suta de mii de locuitori, ci dimpotrivă, rata violurilor a scăzut după liberalizarea pornografiei.[2][3][4][5][6][7][8][9][10]
Majoritatea bărbaților din SUA sunt consumatori de porno (o dată pe lună sau mai des).[11][12][13][14][15] Conform The Huffington Post, 70% dintre bărbați și 30% dintre femei se uită la porno.[16] Foarte probabil, majoritatea populației SUA între 18 și 35 ani folosește porno cel puțin o dată pe săptămână.[17] Conform unui studiu din 2023, „majoritatea bărbaților și o pluralitate substanțială dintre femei folosesc pornografie”.[18]
Conform unui studiu din 2002, majoritatea populației Norvegiei folosește pornografie.[19]
Rothman a declarat în 2021: „Cu alte cuvinte, cinci studii au constatat că autorii infracțiunilor de violență sexuală au văzut mai puțină pornografie decât restul infractorilor”.[20] Ea a adăugat „Ar trebui aceste câteva « mere stricate » să strice plăcerea unui subgrup potențial mult mai mare de oameni care se bucură de pornografia cu aspect violent, dar fără efecte negative?”[21]
Cifre din Olanda din 2023: tinerii au privit porno în precedentele șase luni între 65% (13-15 ani) și 96% (22-24 ani), iar tinerele între 22% (13-15 ani) și 75% (22-24 ani).[22]
Argumente conservatoare
Argumente conservatoare susținând cenzurarea materialelor de tip pornografic s-au asociat cu ideea că pornografia este „un material cu conținut explicit sexual, menit a trezi în consumatori un ecou sexual care este dăunător într-un anumit fel”.[23]
Lyman Stone scriind pentru revista evanghelică Christianity Today a declarat că „Bărbații protestanți care merg des la biserică sunt practic singurii bărbați din SUA care rezistă față de norma culturală de a folosi pornografie în mod frecvent.”[11]
Viziunea liberală
Viziunea liberală asupra pornografiei se bazează pe argumentele unor gânditori precum John Stuart Mill,[24] care susținea că cenzura în general este un pericol la adresa libertății de exprimare a indivizilor.[25] Aceste argumente au fost aplicate în problema cenzurării pornografiei din secolul al XXI-lea.
Liberalii consideră că pericolul cenzurării constă în dificultatea de a formula o definiție exactă a pornografiei, ceea ce ar duce la o pantă alunecoasă în ceea ce privește interzicerea diferitelor materiale.
Liberalism și feminism
Dezbaterea actuală se desfășoară între mișcarea liberală și o anumită parte din cea feministă, unele feministe considerând că pornografia este un afront adus demnității unei femei și că ar trebui interzisă prin lege pe baza faptului că pornografia mainstream are scopul satisfacerii plăcerii sexuale masculine practic exclusiv prin scene de penetrare vaginală și anală a femeilor de către bărbați și efectuarea sexului oral de femei bărbaților. Aceasta induce bărbaților care vizionează acest tip de pornografie ideea că femeile sunt sclavele sexuale ale bărbaților, aceștia fiind văzuți ca exploatatori și asupritori de feminismul radical.[26]
Există și feministe care sunt de acord cu pornografia,[27] cum sunt Betty Friedan, Kate Millett, Karen DeCrow, Wendy Kaminer și Jamaica Kincaid.[28]
Aspecte medicale
Adicția de pornografie nu este o tulburare recunoscută.[29] DSM-5 nu recunoaște nicio adicție, acestea fiind înlocuite de tulburări de control al impulsului.[30] DSM-5 nu admite că a consuma pornografie ar fi o problemă de sănătate.[31]
ICD-11 admite existența tulburării de comportament sexual compulsiv (CSBD) dar nu folosește modelul adicției.[32][33] OMS nu recunoaște diagnosticul de adicție sexuală.[32][34][35][36][37][38]
„Deși există o anumită literatură cu privire la formele tradiționale de mass-media (de exemplu, televiziune, radio, reviste), cercetarea empirică care examinează impactul expunerii la materiale sexuale non-violente asupra copiilor este extrem de limitată.[39]”—National Academy of Sciences, Youth, Pornography, and the Internet
Presupusele efecte negative ale vizionării pornografiei de către copii/adolescenți au rămas nedovedite.[40][41] Rolul pe care vizionarea de pornografie îl joacă în dezvoltarea copiilor și tinerilor este necunoscut, datorită lipsei de cercetări empirice pe tema asta.[42] Există probleme etice majore cu a face astfel de cercetări.[43] Deoarece astfel de probleme sunt un obstacol redutabil, probabil că aceste cercetări nu vor fi permise, deci nu vom ști niciodată.[44][45] Rory Reid (UCLA) a declarat „Universitățile nu vor ca numele lor să apară pe prima pagină a ziarelor legat de un studiu neetic care expune minorii la porno.”[44][45]
Peter și Valkenburg, trecând în revistă douăzeci de ani de cercetări, au ajuns la concluzia că cercetările sugerează un efect al pornografiei asupra creierului minorilor, dar rămâne doar o sugestie și nu este un fapt științific.[46]
Potrivit lui Gunter de Win, un profesor universitar belgian și cercetător al sexualității, referitor la disfuncția erectilă presupus indusă de pornografie (PIED): „Pur și simplu, respondenții care urmăresc 60 de minute pe săptămână și cred că sunt dependenți au fost mai predispuși să raporteze disfuncții sexuale decât persoanele fără astfel de griji care privesc 160 minute săptămânal.”[47][48]
Autorii unui manual universitar introductiv de psihologie Coon, Mitterer și Martini, menționând în treacăt NoFap, discută de pornografie drept „stimul supranormal”, dar folosesc modelul compulsiei și nu pe cel al adicției.[49] The Daily Dot și Der Spiegel au făcut legături între NoFap, inceli, asasinate recente din SUA și cuib de dezvoltare a terorismului autohton.[50][51] Grupări creștine de extrema dreaptă cu ideologie de naționalism alb și neonazism au trimis amenințări cu moartea managerilor Pornhub și actrițelor porno, asociindu-se cu grupări contra traficului de exploatare sexuală și contra pornografiei.[52]
Ortodoxia medicală atribuie suferințele utilizatorilor de NoFap unor tulburări mentale, dar aceste tulburări nu sunt produse de PMO (porno, masturbare, orgasm).[53][54] Prause și Binnie observă că forumurile NoFap sunt supraîncărcate cu teorii conspirative care urmăresc să combată această realitate din lumea cunoașterii medico-științifice.[54]
Conform profesoarei universitare E.T.M. Laan(nl)[traduceți], sexolog de la Centrul Medical Academic din Amsterdam, de obicei dreapta religioasă americană este cea care susține existența adicției de pornografie și a problemelor de sănătate produse de a privi porno, iar astfel de susțineri sunt rare (neobișnuite) din partea sexologilor.[55]
Majoritatea covârșitoare a tuturor site-urilor web și canalelor YouTube dedicate propagandei anti-masturbare și anti-dependență de porno, inclusiv canalele și site-urile web care susțin NoFap, sunt, potrivit mai multor surse, deținute de fundamentaliști religioși de extremă dreaptă și inerantiști biblici conservatori și sunt, de asemenea, în întregime de natură politică.[56][57]
Psihologii, medicii și oamenii de științe sociale au observat că obsesia tradițională creștină de a combate activitățile sexuale, inclusiv masturbarea,[58][59][60][61][62] este nesănătoasă și problematică la nivel mental, fiind bazată pe idei antice depreciative despre statutul sexualității și ignorarea fiziologicului[63], iar acest lucru este valabil și pentru activismul secular al anti-pornografiei și anti-masturbării,[64][65] inclusiv al legislativelor din 16 state din SUA care au declarat că pornografia este o „criză de sănătate publică”.[64][66]
Asociația Americană de Psihiatrie(en)[traduceți] respinsese deja, înainte de momentul respectiv, o astfel de panică morală („truc publicitar politic”)[64] în DSM-5 (din anul 2013),[31] iar DSM-5-TR a fost lansat în martie 2022 și a revizuit semnificativ caracteristicle diagnostice pentru tulburările legate de sex și gen.[67] DSM-5-TR nu recunoaște diagnosticul de adicție/compulsie sexuală.[32][68][69][54]
ICD-11 a adăugat pornografia la CSBD.[70] Aceasta este însă o tulburare de control al impulsurilor, nu o tulburare adictivă.[70][32] Se argumentează că diagnosticul de CSBD nu este bazat pe cercertări ale sexualității.[71]
Nici ICD-10, nici ICD-11 nu recunosc adicția sexuală sau adicția de porno drept diagnostice valabile.[32][54]
Rothman a afirmat „Comunitatea profesioniștilor de medicină publică nu se află în spatele recentului efort de a declara pornografia drept criză de sănătate publică.”[72] Alți savanți sunt de acord că pornografia nu poate constitui o criză de sănătate publică.[73][74] Ideile pe care se bazează „criza” au fost descrise drept pseudoștiințifice.[75]
Wright și Herbenick (2022) sugerează că bărbații albi (drept subiecți de cercetare) sunt aproape în întregime responsabili pentru deprecierea statistică a satisfacției de cuplu datorată folosirii de pornografie.[76] Femeile în general și bărbații de alte rase nu au această problemă.[76]
Nu există motive pentru a considera că pornografia este o cauză a violurilor.[77]
O mare parte din cercetările relevante pe care le-am identificat cu privire la relația dintre consumul de pornografie și aspectele dezvoltării sexuale sănătoase au interpretat greșit corelația drept cauzalitate. [...] O mare parte din cercetarea pornografiei a fost normativă; a presupus că singura formă sănătoasă de sexualitate este sexul obișnuit (adică nu picant) între parteneri monogami aflați într-un cuplu din motive dincolo de simpla plăcere.[78]
— McKee, Litsou, Byron și Ingham (2022)
„Cercetările anterioare au documentat conexiuni între utilizarea de media și violența împotriva femeilor” [...] După ce a citit această carte, cititorul va înțelege că datele reale nu susțin afirmațiile atât de sigure asupra unei relații cauzale (vezi Stanley et al. 2018 pentru o relatare mai nuanțată a literaturii științifice).[79]
— McKee, Litsou, Byron și Ingham (2022)
McKee, Litsou, Byron și Ingham au dubii serioase asupra modelului de adicție de pornografie și sugerează că mai degrabă ar trebui blamată pentru asta rușinea sexuală și nu pornografia.[80]
Potrivit unui studiu din 2022 în rândul studenților germani la medicină, „Studenții de sex masculin care nu au avut o boală cu transmitere sexuală (82,9%) și nu și-au înșelat partenerul (68,0%) au consumat pornografie mai des”. Studiul concluzionează că „rezultatele acestei analize arată: consumul de materiale pornografice este foarte frecvent în rândul tinerilor studenți germani la medicină” (se referă la ambele sexe).[81]
Industria pornografică
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/4b/Michael_Lucas_Men_of_Israel_film_shoot_2.jpg/220px-Michael_Lucas_Men_of_Israel_film_shoot_2.jpg)
Conform datelor din anul 2011, din totalitatea site-urilor care există pe internet, 12% par să fie cu caracter pornografic.[82]În fiecare secundă, aproape 30.000 de utilizatori se uită la imagini cu caracter pornografic pe internet.[82]În Statele Unite, există 40 de milioane de utilizatori care consumă cu regularitate conținut pornografic, iar ca venituri, un dolar din doi generat de industrie este cheltuit de un american.[82]Unul din 3 americani care se uită la imagini porno este femeie.[82]
Cenzură și autocenzură
Deoarece industria pornografică depinde în mod substanțial de plățile prin carduri de credit, companiile Visa și MasterCard controlează în mod substanțial ce este permis și ce nu este permis în materie de pornografie pe internet.[83] Deoarece regulile acestor companii cu privire la pornografie sunt sumare și nu foarte clare, compania Mobius Pay funcționează de facto drept autoritatea care interpretează și lămurește aceste reguli pentru studiourile care produc pornografie, compilând o listă mereu adusă la zi cu ce este permis și ce nu este permis în materie de pornografie.[83] Sigur, aceste restricții se referă doar la pornografia comercială legală produsă pentru și comercializată de marile companii precum MindGeek.[83] Studiourile se autocenzurează pe anumite teme, deși nu există restricții legislative cu privire la aceste teme, de exemplu evită tema incestului, chiar dacă în realitate incestul ar fi fictiv, deci nu ar încălca nicio lege.[83]
Note
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
|pmid=
(ajutor). Parametru necunoscut |pmc-embargo-date=
ignorat (ajutor)In other words, five studies found that the sexual violence perpetrators had seen less pornography than other criminals.
Note that the word addiction is not applied as a diagnostic term in this classification, although it is in common usage in many countries to describe severe problems related to compulsive and habitual use of substances.
'Sex addiction' is also referred to as a diagnosis or presenting problem. Sex addiction is not a diagnosis in the DSM-5-TR and identified as Compulsive Sexual Behavior in the ICD-11 rather than an issue of addiction.
Given that we do not yet have definitive information on whether the processes involved in the onset and maintenance of the disorder are equivalent to substance abuse disorders, gambling, and gaming (Kraus et al. 2016), CSBD is not included in the grouping of disorders due to substance and addictive behaviors, but rather in that of impulse control disorders (Kraus et al. 2018).
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
"Materials related to the ICD-11 make very clear that CSBD is not intended to be interchangeable with 'sex addiction', but rather is a substantially different diagnostic framework." ICD-11. World Health Organisation.
materials in ICD-11 make very clear that CSBD is not intended to be interchangeable with sex addiction, but rather is a substantially different diagnostic framework
Although some literature exists on traditional forms of media (e.g., television, radio, magazines), the empirical research that examines the impact on children of exposure to non-violent sexual material is extremely limited.
Conclusions: The literature suggests that the adolescent brain may indeed be more sensitive to sexually explicit material, but due to a lack of empirical studies this question cannot be answered definitively. [...]
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
Conclusions: This prevalence of ED in young men is alarmingly high and the results of presented study suggest a significant association with PPC.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
Excessive use of the Internet not involving playing of online games (e.g., excessive use of social media, such as Facebook; viewing pornography online) is not considered analogous to Internet gaming disorder, and future research on other excessive uses of the Internet would need to follow similar guidelines as suggested herein. Excessive gambling online may qualify for a separate diagnosis of gambling disorder.
In addition to the substance-related disorders, this chapter also includes gambling disorder, reflecting evidence that gambling behaviors activate reward systems similar to those activated by drugs of abuse and that produce some behavioral symptoms that appear comparable to those produced by the substance use disorders. Other excessive behavioral patterns, such as Internet gaming (see “Conditions for Further Study”), have also been described, but the research on these and other behavioral syndromes is less clear. Thus, groups of repetitive behaviors, sometimes termed behavioral addictions (with subcategories such as “sex addiction,” “exercise addiction,” and “shopping addiction”), are not included because there is insufficient peer-reviewed evidence to establish the diagnostic criteria and course descriptions needed to identify these behaviors as mental disorders.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
|pmid=
(ajutor).The professional public health community is not behind the recent push to declare pornography a public health crisis.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
|pmid=
(ajutor).|pmid=
(ajutor).• Offenders use pornography, but developmental studies tend not to hold pornography responsible for creating their deviance. There is no simple relationship between sexual fantasy and offending.
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/65/Lock-green.svg/9px-Lock-green.svg.png)
|pmid=
(ajutor).Bibliografie
- Mill, John Stuart -"Despre libertate", Editura Humanitas, București, 2005
- The Stanford Encyclopedia of Philosophy, accesat pe data de 10.01.2007
- McKee, Alan; Litsou, Katerina; Byron, Paul; Ingham, Roger (). What Do We Know About the Effects of Pornography After Fifty Years of Academic Research?. London: Routledge. doi:10.4324/9781003232032. ISBN 978-1-003-23203-2.
Vezi și
Legături externe
- Stefanut, Laura (). „Cine trebuie să reglementeze pornografia?”. România Liberă. Accesat în .
- en Brown, Jessica (). „Is porn harmful? The evidence, the myths and the unknowns”. BBC Future. Accesat în .
- de Datenbank cu filme porno Arhivat în , la Wayback Machine.
- de „Vom Meat- zum Moneyshot” – Martin Compart despre istoricul filmului Porno
- en Kinsey Institute for Sex, Gender and Reproduction
- de cu articole despre Synonyme și Subgenres în lexikonul Filmului a editurii Bender Verlag
- A 69-a arta, 9 aprilie 2009, Nicu Parlog, Descoperă
- Culisele “istorice” ale industriei porno Arhivat în , la Wayback Machine., 19 august 2012, Roxana Roseti, Evenimentul zilei
- Care sunt cele mai vizitate site-uri porno din lume Arhivat în , la Wayback Machine., 6 iunie 2012, Roxana Roseti, Evenimentul zilei
- Afisele sexy fac munca mai usoara[nefuncțională], 18 iulie 2004, Evenimentul zilei
- FBI a pierdut războiul cu filmele porno, 22 iunie 2009, George Daniel Ripa, Adevărul
- Mute și CLANDESTINE. Primele FILME INTERZISE MINORILOR | VIDEO Arhivat în , la Wayback Machine., 7 martie 2013, Roxana Roseti, Evenimentul zilei
- FOTO Cum a evoluat industria pornografică în ultimii 150 de ani. Imagini cu matroanele epocii victoriene, 16 mai 2013, Alexandra Nicolae, Adevărul
- Pornografia mușcă România, 3 mai 2014, Mihai Mincan, Adevărul