Pițigoi de stuf

Coloritul spatelui este galben-lutos, capul albastru-cenușiu cu două mustăți negre la masculi, ce pornesc de la ochi și de la baza ciocului, însă care lipsesc la femele. Are coada foarte lungă, ciocul conic, cu vârful ascuțit, galben ca lămâia, iar picioarele negre. Talia este mică, cât vrabia, lungimea corpului este de 16-17,5 cm, iar greutatea de 15-21 g. Poate trăi până la 7 ani.

Primăvara și vara se hrănește cu insecte și melcișori; toamna cu semințe de trestie și alte plante acvatice. Cuibul și-l face între câteva fire de stuf sau rogoz la o înălțime de 30-125 cm deasupra apei, în formă de cupă, îngustat la partea superioară; el este construit de ambele sexe din fire de stuf și rogoz uscat, căptușit cu panicule de stuf, câteodată și cu pene. Ouăle, în număr de 4-8 sunt depuse în a doua jumătate a lunii aprilie, ele sunt fusiforme, netede, lucitoare, de colorit smântâniu, cu stropi, liniuțe subțiri și pete extrem de fine, de culoare maro închis, și au o dimensiune medie de 17,4 × 13,7 mm. Incubația durează 10-14 zile. Clocesc alternativ ambele sexe. O pereche poate depune 2-4 ponte pe an.

Puii sunt nidicoli, golași, cu pielea de culoarea cărnii, cu gâtlejul pe laturi roșu-stacojiu aprins; limba neagră, având vârful, marginile și papilele albe; cerul gurii negru, cu negi minusculi, albi, formând două arcuri suprapuse. Puii sunt îngrijiți 12-16 zile de ambii părinți până devin zburători. Pițigoii de stuf în afara perioadei de cuibărit, mai ales iarna, hoinăresc în cârduri după hrană, prin stufării și vegetația uscată acvatică.

Strigătul lor este caracteristic, ping-ping, răsunând asemenea sunetului scos prin ciocnirea a două pietre. În România pițigoiul de stuf este o specie comună în Delta Dunării și în stufăriile întinse din cursul inferior al Dunării și din alte zone ale țării; este prezentă tot timpul anului, iarna în special în sudul și sud-estul României. Populația estimată din România este de 71.000-97.000 de perechi cuibăritoare, doar Rusia are o populație mai mare. În Republica Moldova populează teritorii cu stufărișuri bogate din bălțile Prutului și Nistrului.

Specia Panurus biarmicus include 3 subspecii: Panurus biarmicus biarmicus, Panurus biarmicus russicus și Panurus biarmicus kosswigi. În România și Republica Moldova trăiește subspecia Panurus biarmicus russicus.^{[2][3][4][5][6][7]}

• Panure à moustaches, Panurus biarmicus (Linné, 1758). Cahiers d’Habitat « Oiseaux » Fiche projet. Ministère de l'Écologie, de l'Énergie, du. Développement durable et de l'Aménagement du territoire (MEEDDAT) - Muséum National d’Histoire Naturelle (MNHN)
• Colin J. Bibby. Studies of west Palearctic birds, 186. Bearded Tit. British Birds, Volume 76, Number 12, December 1983 Arhivat în 21 septembrie 2017, la Wayback Machine.
• Javier Blasco-Zumeta & Gerd-Michael Heinze. Bearded Reedling (Panurus biarmicus). Ibercaja Aula en Red. Arhivat în 2 decembrie 2014, la Wayback Machine.
• Calamophilus biarmicus Bearded reedling. În Henry Eeles Dresser. A history of the birds of Europe : including all the species inhabiting the western palaearctic region. Volume 3. London 1871.

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Pițigoi de stuf

• Pițigoi de stuf Panurus biarmicus. Societatea Ornitologică Română (SOR) Arhivat în 29 august 2017, la Wayback Machine.
• Bearded Reedling (Panurus biarmicus). HBW Alive
• Bearded parrotbill (Panurus biarmicus). ARKive. Arhivat în 21 septembrie 2017, la Wayback Machine. Imagini, video.
• Panure à moustaches Panurus biarmicus. Oiseaux.net