Lista vicepreședinților Statelor Unite ale Americii

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Acest articol este o listă a tuturor vicepreședinților Statelor Unite ale Americii.

Sigilul oficial al Vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii

Înainte de adoptarea celui de-al 20-lea amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, în 1933, mandatele prezidențiale și cele viceprezidențiale începeau la orele 00:00:00 ale zilei de 4 martie a anului următor alegerilor prezidențiale și se încheiau după patru ani, în ziua de 3 martie la orele 23:59:59.

Începând cu primele alegeri prezidențiale după adoptarea celui de-al 20-lea amendament al Constituției SUA, cele din noiembrie 1935, mandatele prezidențiale și cele viceprezidențiale încep exact la prânz în ziua de 20 ianuarie a anului următor (la orele 12:00:00) și se încheie peste exact patru ani, în aceeași zi de 20 ianuarie, cu o secundă înainte de miezul zilei (orele 11:59:59).

Înainte de ratificarea celui de-al 25-lea amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, în 1967, nu exista nici o dispoziție legală de a realege un vicepreședinte în cazul vacanței postului. Ca atare, poziția a rămas descoperită de 16 ori în decursul istoriei funcției până la următoarele alegeri și a ceremoniei de inaugurare a noilor aleși președinte și vicepreședinte.

După adoptarea celui de-al 25-lea amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, funcția a fost vacantă de două ori, termenul de așteptare fiind doar durata de timp dintre propunerea și confirmarea persoanei propuse de către cele două camere (Senate și House of Representatives) reunite ale parlamentului bicameral american, Congress-ul Statelor Unite ale Americii.

#NumeStat de origineÎnceput mandatTerminat mandatPartidPreședinte (ți)
1John AdamsMassachusetts21 aprilie 1789 [a]3 martie 1797FederalistGeorge Washington
2Thomas JeffersonVirginia4 martie 17973 martie 1801Democrat-RepublicanJohn Adams
3Aaron BurrNew York4 martie 18013 martie 1805Democrat-RepublicanThomas Jefferson
4George ClintonNew York4 martie 180520 aprilie 1812 [b]Democrat-RepublicanThomas Jefferson
James Madison
Vacant20 aprilie 18123 martie 1813James Madison
5Elbridge GerryMassachusetts4 martie 181323 noiembrie 1814 [b]Democrat-RepublicanJames Madison
Vacant23 noiembrie 18143 martie 1817James Madison
6Daniel TompkinsNew York4 martie 18173 martie 1825Democrat-RepublicanJames Monroe
7John CalhounCarolina de Sud4 martie 182528 decembrie 1832 [c]Democrat-RepublicanJohn Q. Adams
Andrew Jackson
Vacant28 decembrie 18323 martie 1833Andrew Jackson
8Martin Van BurenNew York4 martie 18333 martie 1837DemocratAndrew Jackson
9Richard JohnsonKentucky4 martie 18373 martie 1841DemocratMartin Van Buren
10John TylerVirginia4 martie 18414 aprilie 1841 [d]WhigWilliam H. Harrison
Vacant4 aprilie 18413 martie 1845John Tyler
11George DallasPennsylvania4 martie 18453 martie 1849DemocratJames K. Polk
12Millard FillmoreNew York4 martie 18499 iulie 1850 [d]WhigZachary Taylor
Vacant9 iulie 18503 martie 1853Millard Fillmore
13William KingAlabama4 martie 1853 [e]18 aprilie 1853 [b]DemocratFranklin Pierce
Vacant18 aprilie 18533 martie 1857Franklin Pierce
14John BreckinridgeKentucky4 martie 18573 martie 1861DemocratJames Buchanan
15Hannibal HamlinMaine4 martie 18613 martie 1865RepublicanAbraham Lincoln
16Andrew JohnsonTennessee4 martie 186515 aprilie 1865 [d]DemocratAbraham Lincoln
Vacant15 aprilie 18653 martie 1869Andrew Johnson
17Schuyler ColfaxIndiana4 martie 18693 martie 1873RepublicanUlysses S. Grant
18Henry WilsonMassachusetts4 martie 187322 noiembrie 1875 [b]RepublicanUlysses S. Grant
Vacant22 noiembrie 18753 martie 1877Ulysses S. Grant
19William WheelerNew York4 martie 18773 martie 1881RepublicanRutherford Hayes
20Chester A. ArthurNew York4 martie 188119 septembrie 1881 [d]RepublicanJames Garfield
Vacant19 septembrie 18813 martie 1885Chester Arthur
21Thomas A. HendricksIndiana4 martie 188525 noiembrie 1885 [b]DemocratGrover Cleveland
Vacant25 noiembrie 18853 martie 1889Grover Cleveland
22Levi P. MortonNew York4 martie 18893 martie 1893RepublicanBenjamin Harrison
23Adlai E. Stevenson IIllinois4 martie 18933 martie 1897DemocratGrover Cleveland
24Garret HobartNew Jersey4 martie 189721 noiembrie 1899 [b]RepublicanWilliam McKinley
Vacant21 noiembrie 18993 martie 1901William McKinley
25Theodore RooseveltNew York4 martie 190114 septembrie 1901 [d]RepublicanWilliam McKinley
Vacant14 septembrie 19013 martie 1905Theodore Roosevelt
26Charles W. FairbanksIndiana4 martie 19053 martie 1909RepublicanTheodore Roosevelt
27James S. ShermanNew York4 martie 190930 octombrie 1912 [b]RepublicanWilliam H. Taft
Vacant30 octombrie 19123 martie 1913William H. Taft
28Thomas R. MarshallIndiana4 martie 19133 martieDemocratWoodrow Wilson
29J. Calvin CoolidgeMassachusetts4 martie 19212 august 1923 [d]RepublicanWarren G. Harding
Vacant2 august 19233 martie 1925Calvin Coolidge
30Charles G. DawesIllinois4 martie 19253 martie 1929RepublicanCalvin Coolidge
31Charles CurtisKansas4 martie 19293 martie 1933RepublicanHerbert Hoover
32John N. GarnerTexas4 martie 193320 ianuarie 1941DemocratFranklin D. Roosevelt
33Henry A. WallaceIowa20 ianuarie 194120 ianuarie 1945DemocratFranklin D. Roosevelt
34Harry S. TrumanMissouri20 ianuarie 194512 aprilie 1945 [d]DemocratFranklin D. Roosevelt
Vacant12 aprilie 194520 ianuarie 1949Harry S. Truman
35Alben W. BarkleyKentucky20 ianuarie 194920 ianuarie 1953DemocratHarry S. Truman
36Richard M. NixonCalifornia20 ianuarie 195320 ianuarie 1961RepublicanDwight Eisenhower
37Lyndon B. JohnsonTexas20 ianuarie 196122 noiembrie 1963 [d]Democrat John F. Kennedy
Vacant22 noiembrie 196320 ianuarie 1965Lyndon B. Johnson
38Hubert H. HumphreyMinnesota20 ianuarie 196520 ianuarie 1969DemocratLyndon B. Johnson
39Spiro T. AgnewMaryland20 ianuarie 196910 octombrie 1973 [c]RepublicanRichard Nixon
Vacant10 octombrie 19736 decembrie 1973Richard Nixon
40Gerald R. Ford Jr.Michigan6 decembrie 1973 [f]9 august 1974 [d]RepublicanRichard Nixon
Vacant9 august 197419 decembrie 1974Gerald Ford
41Nelson A. RockefellerNew York19 decembrie 1974 [f]20 ianuarie 1977RepublicanGerald Ford
42Walter F. MondaleMinnesota20 ianuarie 197720 ianuarie 1981DemocratJimmy Carter
43George H. W. BushTexas20 ianuarie 1981 [g]20 ianuarie 1989RepublicanRonald Reagan
44J. Danforth QuayleIndiana20 ianuarie 198920 ianuarie 1993RepublicanGeorge H. W. Bush
45Albert A. Gore Jr.Tennessee20 ianuarie 199320 ianuarie 2001DemocratBill Clinton
46Richard B. CheneyWyoming20 ianuarie 2001 [g]20 ianuarie 2009RepublicanGeorge W. Bush
47Joe BidenPennsylvania20 ianuarie 200920 ianuarie 2017DemocratBarack Obama
48Mike PenceIndiana20 ianuarie 201720 ianuarie 2021RepublicanDonald Trump
49Kamala HarrisCalifornia20 ianuarie 2021În funcțieDemocratJoe Biden

Note

În afara celor nouă vicepreședinți care au succedat în funcția de președinte, alți șase dintre cei 49 de vicepreședinți au devenit președinți, fiind aleși ulterior.


🔥 Top keywords: Pagina principalăNicușor StanciuCampionatul European de Fotbal 2024Echipa națională de fotbal a RomânieiCampionatul European de FotbalRadu DrăgușinEduard IordănescuLista domnilor Țării RomâneștiSpecial:CăutareFlorin NițăDenis DrăgușAllianz ArenaCampionatul European de Fotbal 2020Campionatul European de Fotbal 2000Răzvan MarinDeșteaptă-te, române!Anghel IordănescuRomâniaAlegeri prezidențiale în România, 2024Damac FCIanis HagiBogdan RacovițanGheorghe HagiEchipa națională de fotbal a UcraineiCampionatul Mondial de FotbalAndrei BurcăCampionatul Mondial de Fotbal 2026Campionatul European de Fotbal 2028Kylian MbappéAndrei RațiuListă de antrenori ai echipei naționale de fotbal a RomânieiRomânia la Campionatul Mondial de FotbalCampionatul Mondial de Fotbal 1994Listă de domni și domnitori ai Țărilor RomâneCiprian MaricaMarius MarinLista finalelor Campionatului European de FotbalZodiacMîhailo Mudrîk