Listă de guvernatori ai statului Virginia, Statele Unite ale Americii

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Această pagină este o listă a guvernatorilor statului Virginia, SUA, cuprinzând toți guverantorii statului Virginia, începând cu anul 1607 și terminând cu 1776, perioadă în care Virginia a fost colonie a coroanei britanice, continuând cu perioada când Virginia a fost stat independent (1776 - 1788), dar parte a uniunii libere a celor 13 foste colonii britanice din America de Nord, continuând în perioada când Virginia a fost parte a Statelor Unite ale Americii (1788 - 1861), întreruptă de secesiunea sa din Statele Unite, când a fost parte a Statelor Confederate ale Americii (1861 - 1865) și încheind cu perioada dintre 1865 până în 2006, când Virginia a redevenit și este stat component al Statelor Unite ale Americii sub denumirea de The Commonwealth of Virginia (statul asociat Virginia).

Hartă a statului Virginia prezentând zonele sale culturale.

Guvernatorului statului Virginia îi este interzisă, prin Constituția Commonwealth-ului, servirea de termene consecutive. Astfel, Virginia este singurul stat al Statelor Unite în care guvernatorul în exercițiu nu poate candida la alegerile următoare. Acest fapt nu a împiedicat mai mulți guvernatori să servească termene multiple. O altă caracteristică deosebită a statului Virginia este alegerea guvernatorilor și a locțiitorilor acestora (în engleză, Lieutenant Governor(s)) pe liste separate, astfel încât cei doi pot fi din partide politice diferite și chiar rivali. Fiecare termen guvernatorial, care ține patru ani, începe în sâmbăta de după cea de-a doua miercure din ianuarie.

Guvernatorii coloniali (1607 - 1775)

Perioada cuprinsă între 1607 și 1775 este perioada când Virginia a fost subiect al Angliei. Această perioadă, la rândul său, cuprinde patru subperioade, conform autorității care avea dreptul de a desemna guvernatori. Astfel între:

  • 1607 și 1624, guvernatorii coloniali ai Virginiei (deși Virginia era subiect al coroanei engleze) au fost numiți de o companiei privată, "Virginia Company of London", fiind numiți Virginia Company of London Governors;
  • 1624 și 1652, guvernatorii coloniali ai Virginiei au fost desemnați direct de către monarhul britanic, fiind numiți Crown Governors.
  • 1652 și 1660, guvernatorii coloniali ai Virginiei au fost numiți de Republica engleză (în engleză, Commonwealth of England), fiind numiți Commonwealth of England Governors.
  • 1660 și 1775, urmând Restauraţiei Stuart, de revenire a Angliei la monarhie, guvernatorii coloniali ai Virginiei au fost numiți din nou direct de către monarhul britanic, fiind numiți din nou Crown Governors.

Virginia Company of London Governors (1607 - 1624)

  • Edward Maria Wingfield (1607);
  • John Ratcliffe (1608);
  • Matthew Scrivener (1608);
  • John Smith (1608 - 1609);
  • George Percy (1609 - 1610);
  • Thomas Gates (guvernator) (1610);
  • Thomas West, 3rd Baron De La Warr (1610 - 1611);
  • George Percy (1611);
  • Sir Thomas Dale (1611);
  • Thomas Gates (guvernator) (1611 - 1614);
  • Sir Thomas Dale (1614 - 1616)
  • George Yeardley (1616 - 1617);
  • Samuel Argall (1617 - 1619);
  • George Yeardley (1619 - 1621);
  • Francis Wyatt (1621 - 1624).

Crown Governors (1624 - 1652)

  • Francis Wyatt (1624 - 1626);
  • George Yeardley (1626 - 1627);
  • Francis West (1627 - 1629);
  • John Pott (1629 - 1630);
  • John Harvey (1630 - 1635);
  • John West (1635 - 1637);
  • John Harvey (1637 - 1639);
  • Francis Wyatt (1639 - 1642);
  • William Berkeley (1642 - 1644);
  • Richard Kemp (1644 - 1645)
  • William Berkeley (1645 - 1652).

Commonwealth of England Governors (1652 - 1660)

  • Richard Bennett (guvernator) (1652 - 1655);
  • Edward Digges (1655 - 1656);
  • Samuel Mathews (1656 - 1660);
  • William Berkeley (1660).

Crown Governors (1660 - 1775)

  • William Berkeley (1660 - 1677);
  • Thomas Culpeper, 2nd Baron Culpeper of Thoresway (1677 - 1683);
  • Francis Howard, 5th Baron Howard of Effingham (1683 - 1692);
  • Edmund Andros (1692 - 1698);
  • Francis Nicholson (1698 - 1705);
    • Președinte al Consiliului de guvernare Edward Nott (1705 - 1706);
  • Edmund Jenings (1706 - 1708);
  • Robert Hunter (1707 - 1709);
  • George Hamilton, 1st Earl of Orkney (1710 - 1737, absent)
    • Guvernator adjunct (Lieutenant Governor) -- Alexander Spotswood (1710 - 1722);
    • Președinte al Consiliului de guvernare (President of the Council) -- Robert "King" Carter (1726 - septembrie 1727), vedeți [1] Arhivat în , la Wayback Machine.
    • Guvernator adjunct (Lieutenant Governor) -- William Gooch (1727 - 1740);
  • Willem Anne van Keppel, 2nd Earl of Albemarle (1737 - 1754, absent)
    • Guvernator adjunct (Lieutenant Governor) -- William Gooch (1741 - 1749)
    • Guvernator adjunct (Lieutenant Governor) -- Robert Dinwiddie (1751 - ianuarie 1758);
  • John Campbell, 4th Earl of Loudoun, (1756 - 1759, absent);
    • Guvernator adjunct (Lieutenant Governor) -- Robert Dinwiddie (1751 - ianuarie 1758);
    • Guvernator adjunct (Lieutenant Governor) -- Francis Fauquier (1758 - 1768);
  • Jeffery Amherst (1759 - 1768, absent);
    • Guvernator adjunct (Lieutenant Governor) -- Francis Fauquier (1758 - 1768);
    • Președinte al Consiliului de guvernare (President of the Council) -- John Blair (1768);
  • Norborne Berkeley, Baron de Botetourt (1768 - 1770);
  • William Nelson (1770 - 1771);
  • John Murray, 4th Earl of Dunmore (1771 - iunie 1775).

Tranziția de la statutul de colonie britanică la stat independent

President of the Committee for Public Safety (1775 - 1776)

Sub titlul vag și birocratic de Președinte al Comitetului pentru Securitate Publică (în engleză, în original, President of the Committee for Public Safety), Edmund Padlenton, care a fost activ implicat în obținerea Independenței Statelor Unite, a servit efectiv ca un guvernator al Virginiei, marcând tranziția acesteia de la statutul de colonie britanică la statul independent Virginia.

Statul independent Virginia

Guvernatori aleși de către legislatura statului (1776 - 1852)

Commonwealth of Virginia (1776 - 1788)

OrdineNumePerioadă în oficiuPartid politic
1.Patrick Henry1776 - 1779Nici unul
2.Thomas Jefferson1779 - 1781Nici unul
3.William Fleming1781 - 1781Nici unul
4.Thomas Nelson, Jr.1781 - 1781Nici unul
5.Benjamin Harrison V1781 - 1784Nici unul
6.Patrick Henry1784 - 1786Nici unul
7.Edmund Randolph1786 - 1788Nici unul
8.Beverley Randolph1788 - 1791Nici unul
9.Henry Lee1791 - 1794Federalist
10.Robert Brooke1794 - 1796Democratic-Republican
11.James Wood1796 - 1799Democratic-Republican

Statul component al Statelor Unite ale Americii, Commonwealth of Virginia (1799 - 1852)

#NumePartid politicTermen în oficiuFuncția anterioară
12James MonroeDemocrat-Republican17991802
13John PageDemocrat-Republican18021805
14William H. CabellDemocrat-Republican18051808
15John Tyler, Sr.Democrat-Republican18081811
N/AGeorge William SmithDemocrat-Republicanianuarie 1811Membru al Consiliului statului funcționând în calitate de guvernator
16James MonroeDemocrat-Republicanianuarie – aprilie 1811
N/AGeorge William SmithDemocrat-Republicanaprilie – decembrie 1811Membru al Consiliului statului funcționând în calitate de guvernator
17George William SmithDemocrat-Republicandecembrie 1811
N/APeyton RandolphDemocrat-Republicandecembrie 1811 – ianuarie 1812Membru al Consiliului statului funcționând în calitate de guvernator
18James BarbourDemocrat-Republican18121814
19Wilson Cary NicholasDemocrat-Republican18141816
20James Patton PrestonDemocrat-Republican18161819
21Thomas Mann RandolphDemocrat-Republican18191822
22James PleasantsDemocrat-Republican18221825
23John TylerDemocrat-Republican18251827
24William Branch GilesDemocrat18271830
25John FloydDemocrat18301834
26Littleton Waller TazewellWhig18341836
N/AWyndham RobertsonWhigmartie 1836 – martie 1837Membru al Consiliului statului funcționând în calitate de guvernator
27David CampbellDemocrat18371840
28Thomas Walker GilmerWhig18401841
N/AJohn Mercer PattonWhig20 martie 184131 martie 1841Membru al Consiliului statului funcționând în calitate de guvernator
N/AJohn RutherfordWhigmartie 1841 – martie 1842Membru al Consiliului statului funcționând în calitate de guvernator
N/AJohn Munford GregoryWhigmartie 1842 – ianuarie 1843Membru al Consiliului statului funcționând în calitate de guvernator
29James McDowellDemocrat18431846
30William SmithDemocrat18461849
31John Buchanan FloydDemocrat18491852

Guvernatori aleși prin vot universal (1852 - 2006)

#NumePartid politicTermen în oficiuFuncție anterioară
32Joseph JohnsonDemocrat18521856Congresul SUA
33Henry A. WiseDemocrat18561860Congresul Statelor Unite ale Americii
34John LetcherDemocrat18601864Congresul SUA
35William SmithDemocrat18641865Congresul SUA
N/AFrancis H. PierpontRepublicanmai 1865 – aprilie 1868Guvernator militar ne-ales
N/AHenry H. WellsRepublicanaprilie 1868 – septembrie 1869Guvernator militar ne-ales
N/AGilbert C. WalkerRepublicanseptembrie – decembrie 1869Guvernator militar ne-ales
36Gilbert C. WalkerDemocrat18701874Guvernator provizoriu
37James L. KemperDemocrat18741878General al Confederației
38Frederick W. M. HollidayDemocrat18781882Colonel al Confederației
39William E. Cameron18821886Primar al orașului Petersburg, Virginia
40Fitzhugh LeeDemocrat18861890General al Confederației
41Philip W. McKinneyDemocrat18901894
42Charles T. O'FerrallDemocrat18941898Congresul SUA
43James Hoge TylerDemocrat18981902Guvernatorul adjunct al statului Virginia
44Andrew Jackson MontagueDemocrat19021906Procuror general al statului Virginia
45Claude A. SwansonDemocrat19061910Congresul SUA
46William H. MannDemocrat19101914
47Henry Carter StuartDemocrat19141918
48Westmoreland DavisDemocrat19181922Fermier și editor de revistă
49Elbert Lee TrinkleDemocrat19221926Senator al statului Virginia
50Harry F. Byrd Sr.Democrat19261930Președinte al companiei The Valley Turnpike Company
51John Garland PollardDemocrat19301934Procuror general al statului Virginia
52George C. PeeryDemocrat19341938Congresul SUA
53James H. PriceDemocrat19381942Guvernatorul adjunct al statului Virginia
54Colgate W. Darden Jr.Democrat19421946Congresul SUA
55William M. TuckDemocrat19461950Guvernatorul adjunct al statului Virginia
56John S. BattleDemocrat19501954Senator al statului Virginia
57Thomas B. StanleyDemocrat19541958Congresul SUA
58James Lindsay Almond, Jr.Democrat19581962Procurorul general al statului Virginia
59Albertis S. Harrison Jr.Democrat19621966Procurorul general al statului Virginia
60Mills E. Godwin Jr.Democrat19661970Guvernatorul adjunct al statului Virginia
61A. Linwood Holton Jr.Republican19701974Candidat la Senatul SUA
62Mills E. Godwin Jr.Republican19741978Guvernatorul adjunct al statului Virginia
63John N. DaltonRepublican19781982Guvernatorul adjunct al statului Virginia
64Charles S. RobbDemocrat19821986Guvernatorul adjunct al statului Virginia
65Gerald L. BalilesDemocrat19861990Procurorul general al statului Virginia
66L. Douglas WilderDemocrat19901994Guvernatorul adjunct al statului Virginia
67George F. AllenRepublican19941998Congresul SUA
68James S. Gilmore IIIRepublican19982002Procurorul general al statului Virginia
69Mark R. WarnerDemocrat20022006Candidat al Senatului SUA
70Tim KaineDemocrat20062010Guvernatorul adjunct al statului Virginia
71Bob McDonellRepublican20102014
72Terry McAuliffeDemocrat20142018
73Ralph NorthamDemocrat2018 – prezentGuvernatorul adjunct al statului Virginia

Surse

Pentru detalii suplimentare, vedeți și Website-ul guvernului statului Virginia[nefuncțională].

  • en Congressional Quarterly, periodic trimestrial editat de Congresul SUA
    • en Virginia governors. (2000). In Congressional Quarterly, American political leaders 1789 - 2000. Washington: CQ Press. - 10 ianuarie, 2006, CQ Electronic Library, CQ Voting and Elections Collection, . Document ID: amldrs-147-7136-390228. (Necesită o subscriere pentru a putea fi accesată)


Guvernatori ai statului Virginia al Statelor Unite ale Americii
Guvernatorii coloniali ai Virginiei (1607 - 1624)
Virginia Company of London Governors
: Wingfield | Ratcliffe | Scrivener | Smith | Percy | Gates | Thomas West | Dale | Yeardley | Argall | Wyatt | |
Guvernatorii coloniali ai Virginiei (1624 - 1652)
Crown Governors (1624 - 1652)
: Wyatt | Yeardley | Francis West | Pott | Harvey | John West | Harvey | Wyatt | William Berkely | Kemp | |
Guvernatorii coloniali ai Virginiei (1652 - 1660)
Commonwealth of England Governors (1652 - 1660)
: Bennett | Digges | Matthews | Berkely | |
Guvernatorii coloniali ai Virginiei (1660 - 1775)
Crown Governors (1660 - 1775)
: William Berkeley | Colepeper | Howard | Andros | Nicholson | Nott | Jenings | Hunter | Hamilton | Spotswood | Carter | Gooch| van Keppel | Gooch | Dinwiddie | Campbell | Dinwiddie | Fauquier | Amherst | Norborne Berkeley | Nelson | Murray
| |
Președintele Comitetului pentru Siguranță Publică
President of the Committee for Public safety (1775 - 1776)
: Edmund Pendleton | |

Guvernatorii statului Virginia 1776 - 2006
Guvernatori aleși de adunarea legislativă a statului Virginia 1776 - 1852

Henry | Jefferson | Fleming | Nelson | Harrison | Henry | Edmund Randolph | Beverley Randolph | Lee | Brooke | Wood | Monroe | Page | Cabell | Tyler | Smith | Monroe | Smith | Smith | Peyton Randolph | Barbour | Nicholas | Preston | Thomas Mann Randolph | Pleasants | Tyler | Giles | Floyd | Tazewell | Robertson | Campbell | Gilmer | Patton | Rutherford | Gregory | McDowell | Smith | Ford | |

Guvernatori aleși de către populația statului Virginia 1852 - 2006

Johnson | Wise | John Letcher | Smith | Pierpont | Wells | Walker | Walker | Kemper | Holliday | Cameron | Lee | McKinney | O'Ferrall | J.H. Tyler | Montague | Swanson | Mann | Stuart | Davis | Trinkle | Byrd | Pollard | Peery | Price | Darden | Tuck | Battle | Stanley | Almond | Harrison | Godwin | Dalton | Robb | Baliles | Wilder | Allen | Gilmore | Warner | Kaine

Liste de guvernatori ai statelor componente ale Statelor Unite ale Americii

Alabama, Alaska, Arizona, Arkansas, California, Colorado, Connecticut, Delaware, Florida, Georgia, Hawaii, Idaho, Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Maine, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minnesota, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, Nevada, New Hampshire, New Jersey, New Mexico, New York, North Carolina, North Dakota, Ohio, Oklahoma, Oregon, Pennsylvania, Rhode Island, South Carolina, South Dakota, Tennessee, Texas, Utah, Vermont, Virginia, Washington, West Virginia, Wisconsin, Wyoming