Gomphus clavatus

specie de ciupercă

Gomphus clavatus (Christian Hendrik Persoon, 1796 ex Gray, 1821, sin. Cantharellus clavatus sau Craterellus clavatus (Christian Hendrik Persoon, 1796 ex Elias Magnus Fries, 1821/1838),[1] cunoscut în România sub numele urechea porcului,[2] este o ciupercă comestibilă din încrengătura Basidiomycota, ordinul Phallales, în familia Gomphaceae și de genul Gomphus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Acest soi destul de răspândit se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, dezvoltându-se preferat de la deal până în regiuni montane, numai pe sol calcaros, crescând adesea în tufe, formând grupuri, șiruri și cercuri de vrăjitoare în păduri de conifere precum în cele mixte, mai ales sub brazi și molizi. Începând în iulie, sezonul important al apariției este de la mijlocul lunii august până în octombrie. Dar apare și toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger.[3][4]

Gomphus clavatus
Urechea porcului
Clasificare științifică
Domeniu:Eucariote
Regn:Fungi
Diviziune:Basidiomycota
Subdiviziune:Agaricomycotina
Clasă:Agaricomycetes
Ordin:Gomphales
Familie:Gomphaceae
Gen:Gomphus
Specie:G. clavatus
Nume binomial
Gomphus clavatus
(Pers.) Gray (1821)
Sinonime
  • Helvella purpurascens Schaeff. (1774)
  • Agaricus purpurascens (Schaeff.) Batsch (1783)
  • Merulius clavatus Pers. (1796)
  • Merulius purpurascens (Schaeff.) Pers. (1797)
  • Cantharellus clavatus (Pers.) Fr. (1821)
  • Craterellus clavatus (Pers.) Fr. (1838)
  • Thelephora clavata (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Neurophyllum clavatum (Pers.) Pat. (1886)
  • Trombetta clavata (Pers.) Kuntze (1891)

Descriere

Bres.: Cantharellus clavatus
  • Corpul fructifer: are o înălțime de până la 10 cm și o lățime de 4–8 cm, este cărnoasă, tânără în formă de măciucă, cu partea superioară aplatizată, iar pe măsura maturizării capătă forma de pâlnie neregulată (câteodată unilaterală în formă de ureche), cu marginea ondulată și crestată. Partea din interior este netedă acoperită cu niște solzi foarte mici, împrăștiați pe toată suprafața, fiind la început violetă, pentru ca la vârstă să se decoloreze în ocru până galben-verzui.
  • Himenoforul: este format dintr-o țesătură deasă de mici cute și nervuri zbârcite, bifurcate și foarte ramificate care se trage aproape până la bază. Culoarea tinde între violaceu, roz-trandafiriu și gri-brun.
  • Piciorul: se conturează mai mult sau mai puțin o tulpină scurtă de 2–3 cm și groasă de până la 2,5 cm, fiind netedă, compactă și catifelată. Coloritul este inițial violet, decolorându-se la bătrânețe spre ocru. Spre bază este de culoare albicioasă.
  • Carnea: este foarte compactă și cărnoasă dar fragedă și de acea denumită de exemplu în Italia de asemenea „carnea pădurii”. Ea este albă (câteodată albicios-violacee) și nu-și schimbă culoarea în contact cu aerul, mirosul fiind de migdale și gustul plăcut, foarte savuros cât ciuperca este tânără, însă destul de acru la ciupercile bătrâne. Nu rar apar forme depigmentate de culoare ocru-gălbuie ale acestei ciuperci.[3][4][5]
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt alungit cilindrici, aproape fusiformi, fin verucoși, hialini (translucizi) având o mărime de 10-14 x 4-6 microni. Pulberea lor est ocru-maronie. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt clavate, măsurând 50-60 x 6-8 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) asemănătoare în aspect sunt mai mici și rotunjite la vârf.[6]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu tinctură de Guaiacum imediat închis albastru cu tonuri verzui.[7]

Confuzii

Incluzând forma depigmentată, Gomphus clavatus poate fi confundat cu puține alte specii comestibile, de exemplucu Clavariadelphus truncatus,[8] Gomphus floccosus,[9] ori cu forme ceva deformate respectiv îngroșate ale lui Cantharellus cibarius,[10] Cantharellus cinereus,[11] Craterellus cornucopioides[12] sau Craterellus tubaeformis.[13]

Specii asemănătoare

Valorificare

Bureții proaspeți și tăiați pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne, cu preferință de porc, pui sau iepure de casă, dar de asemenea la vânat.[14]

Mai departe, buretele poate fi uscat. De asemenea, el se poate adăuga ca praf la supe și sosuri[15] sau ca ingredient la producerea de ketchup de ciuperci precum esență de bureți.[16]

Note

Bibliografie

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

🔥 Top keywords: Pagina principalăNicușor StanciuCampionatul European de Fotbal 2024Echipa națională de fotbal a RomânieiCampionatul European de FotbalRadu DrăgușinEduard IordănescuLista domnilor Țării RomâneștiSpecial:CăutareFlorin NițăDenis DrăgușAllianz ArenaCampionatul European de Fotbal 2020Campionatul European de Fotbal 2000Răzvan MarinDeșteaptă-te, române!Anghel IordănescuRomâniaAlegeri prezidențiale în România, 2024Damac FCIanis HagiBogdan RacovițanGheorghe HagiEchipa națională de fotbal a UcraineiCampionatul Mondial de FotbalAndrei BurcăCampionatul Mondial de Fotbal 2026Campionatul European de Fotbal 2028Kylian MbappéAndrei RațiuListă de antrenori ai echipei naționale de fotbal a RomânieiRomânia la Campionatul Mondial de FotbalCampionatul Mondial de Fotbal 1994Listă de domni și domnitori ai Țărilor RomâneCiprian MaricaMarius MarinLista finalelor Campionatului European de FotbalZodiacMîhailo Mudrîk