Betleem

oraș în Cisiordania, Palestina

Betleem (învechit Viflaim, uneori scris Bethleem sau Bethlehem; în ebraică בית לחם, beyt lehem, „casa pâinii”, etimologie populară; în arabă بيت لحم, beyt lahm, „casa cărnii”, de asemenea etimologie populară; în greaca comună Βηθλεὲμ, Bethleém) este un oraș din Cisiordania, situat la 10 km sud de Ierusalim, având 25.266 de locuitori (2007). Din 1996, după Acordul de la Oslo, orașul se află sub administrarea Autorității Palestiniene.

Betleem
בית לחם (ebraică)
بيت لحم (arabă)
—  oraș, municipalities of the State of Palestine[*][[municipalities of the State of Palestine (administrative unit of local government similar to a city)|​]] și holy city of Christianity[*][[holy city of Christianity |​]]  —
Panoramă Betleemului, în fundal turlele Bisericii Naşterii Domnului
Panoramă Betleemului, în fundal turlele Bisericii Naşterii Domnului
Map
Betleem (Teritoriile palestiniene ocupate)
Poziția geografică în Palestina
Coordonate: 31°42′N 35°11′E ({{PAGENAME}}) / 31.700°N 35.183°E

ȚarăAutoritatea Națională Palestiniană Autoritatea Națională Palestiniană
GuvernoratBetleem
Întemeierecca. 1500 î. Hr.

Suprafață
 - Total30 km²
Altitudine775 m.d.m.

Populație (2007)
 - Total25.226 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Prefix telefonic2

Localități înfrățite
 - 63 orașe înfrățitelistă

Prezență online
Sit oficial
OpenStreetMap relation Modificați la Wikidata

Orașul este un important centru religios și pentru iudei și pentru creștini. Vechiul Testament identifică Betleemul ca orașul în care regele David s-a născut. În Noul Testament, Betleemul este locul de naștere al lui Iisus. Orașul este locuit de una din cele mai vechi comunități de creștini din lume, deși mărimea comunității s-a micșorat datorită emigrației.

Betleemul are o majoritate musulmană, dar este și orașul celei mai mari comunități creștine palestiniene. Cel mai dezvoltat sector economic al orașului este turismul, ce cunoaște apogeul în preajma sezonului Crăciunului când pelerinii creștini se îmbulzesc spre Biserica Nașterii Domnului. Betleemul are peste 30 de hoteluri și peste 300 de magazine artizanale.[1] Mormântul Rahelei, un important loc de pelerinaj evreiesc, este localizat la intrarea nordică a Betleemului.

Istorie

Perioada canaanită

O referință istorică a orașului apare în Scrisorile de la Amarna (c. 1400 î.e.n.) când regele Ierusalimului cere ajutor suzeranului său, regele Egiptului, în urma atacurilor Habiru, pentru a recâștiga "Bit-Lahmi" .[2] Se crede ca similaritatea acestui nume cu forma sa modernă arată ca este vorba despre o așezare canaanită ce împărtașește aceeași moștenire culturală și lingvistică semitică cu cei care au venit mai târziu.[3]

Lahmu era zeul acadian al fertilității. Venerat de către canaaniți(fenicieni) ca Lahamu, în al treilea mileniu î.e.n. aceștia au ridicat un templu pentru venerarea zeului pe dealul cunoscut astăzi ca Dealul Nașterii Domnului. Orașul era cunoscut ca Beit Lachama, ceea ce înseamnă “Casa lui Lachama”.[4] William F. Albright arată că pronunția denumirii a rămas aproape identică după 3500 de ani, dar cu înțelesuri diferite: "'Templul zeului Lakhmu' în cannanită, 'Casa Pâinii' în ebraică și aramaică, 'Casa cărnii' în arabă".

Perioada israelită și iudaică (biblică)

Descoperiri arheologice ce confirmă Betleemul ca oraș israelit au fost făcute și în 2012 în situl arheologic de lângă Ierusalim, numit Orașul lui David, sub forma unei bulla( sigiliu imprimat în lut uscat) în vechea ebraică, cu inscripția “Din orașul Betleem către Rege”, indicând că era folosit pentru a sigila transporturi de grâu, vin sau alte bunuri trimise ca taxă în secolele 8 sau 7 î.e.n.[5]

Exegeții biblici cred că Betleemul, aflat între dealurile țării Iudeei, este același cu biblicul Efrata(Gen. 35:16, Gen. 48:7, Rut 4:11) care înseamnă fertil, conform referinței existente în Cartea lui Mica:

„Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.”(Mica 5:2)

Biblia îl numește de asemenea “Betleemul lui Iuda”(1 Samuel 17) , și "cetatea lui David"(Luca 2:4). Este menționat pentru prima dată în Vechiul Testament ca locul unde Rahela a murit și a fost ingropată, "lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem"(Gen 35:19 și 48:7). Mormântul Rahelei, locația tradițională, se află la intrarea în Betleem. Conform Cărții lui Rut valea dinspre est este locul unde Rut cea moabită, venită în oraș cu Naomi a strâns spice de pe câmpul de orz. Este casa lui Iesei(1 Samuel 16:1), tatăl regelui David al Israelului, și locul ungerii lui David de către profetul Samuel(1 Samuel 16:4-13). Este fântâna Betleemului locul de unde cei trei războinici i-au adus apa lui David când acesta se ascundea în peștera Adulam(2 Samuel 23:13-17).

În secolul IV Pelerinul din Bordeaux pretinde că mormintele lui David, Ezechiel, Asaf, Iov, Ieseu și Solomon se află lângă Betleem.[6] Aceasta pretenție nu poate fi confirmată.

Antichitate clasică

Între 132 și 135 orașul a fost reocupat de romani după capturarea acestuia de către evrei în urma revoltei lui Bar Kokhba. Locuitorii evrei au fost expulzați prin ordinul militar al lui Hadrian.[7] Romanii au construit un altar dedicat zeului grec Adonis pe locul Nașterii lui Iisus.[8] O biserică a fost ridicată în 326 când Elena, mama primul împărat bizantin, Constantin, a vizitat Betleemul.[9]

În timpul revoltei samaritene din 529 Betleemul a fost devastat iar zidurile orașului și biserica Nașterii au fost distruse, dar au fost reconstruite de către Împăratul Iustinian I. În 614 Imperiul Persan Sasanid a susținut evreii rebeli, a invadat Palestina Prima și a capturat Betleemul. O legendă ce se regăsește în surse mai târzii susține că biserica nu a fost distrusă din cauza picturilor în mozaic ce înfățisau magii persani veniți cu daruri la Nașterea Domnului.[9]

Sub guvernare islamică și cruciată

În 637, la scurt timp după ce Ierusalimul a fost capturat de către armatele musulmane, 'Umar ibn al-Khattāb', al doilea Calif, a promis că Biserica Nașterii Domnului va fi protejată pentru a fi folosită de creștini.[9] O moschee dedicată lui Umar(Moschea lui Umar) a fost ridicată chiar lângă biserică, pe locul unde se consideră că Umar s-a rugat.[10] Betleemul a ajuns apoi sub controlul califatelor islamice ale umaiazilor în sec 8 și apoi ale abasizilor în sec 9. S-a păstrat o însemnare a unui geograf persan despre o biserică foarte bine prezervată și foarte venerată ce există în oraș. În 985 geograful arab Al-Muqaddas vizitând Betleemul s-a referit la biserica cu urmatoarele cuvinte: “Biserica lui Constantin nu are asemănare în zonă.”[11] În 1009 în timpul domniei celui de al șaselea Calif Fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah, Biserica Nașterii a primit ordin să fie demolată, dar a fost cruțată de musulmanii locali, deoarece foloseau ei înșiși ca loc de venerare o parte a acesteia.[12]

Patrimoniu mondial al umanității

Betleem (pictură de Vasili Polenov), 1882

Biserica Nașterii Domnului și „Drumul de pelerinaj” din Betleem au fost înscrise în anul 2012 pe lista patrimoniului mondial al umanității UNESCO.

Vezi și

Note

Legături externe

🔥 Top keywords: Pagina principalăNicușor StanciuCampionatul European de Fotbal 2024Echipa națională de fotbal a RomânieiCampionatul European de FotbalRadu DrăgușinEduard IordănescuLista domnilor Țării RomâneștiSpecial:CăutareFlorin NițăDenis DrăgușAllianz ArenaCampionatul European de Fotbal 2020Campionatul European de Fotbal 2000Răzvan MarinDeșteaptă-te, române!Anghel IordănescuRomâniaAlegeri prezidențiale în România, 2024Damac FCIanis HagiBogdan RacovițanGheorghe HagiEchipa națională de fotbal a UcraineiCampionatul Mondial de FotbalAndrei BurcăCampionatul Mondial de Fotbal 2026Campionatul European de Fotbal 2028Kylian MbappéAndrei RațiuListă de antrenori ai echipei naționale de fotbal a RomânieiRomânia la Campionatul Mondial de FotbalCampionatul Mondial de Fotbal 1994Listă de domni și domnitori ai Țărilor RomâneCiprian MaricaMarius MarinLista finalelor Campionatului European de FotbalZodiacMîhailo Mudrîk